Exista o mulțime de materiale și accesorii ce pot fi folosite pentru realizarea bijuteriilor lucrate manual. Mai scumpe sau mai ieftine, tu decizi cât investești, însă și rezultatul va fi corespunzător.
Materialul la care noi apelam cel mai des este sârma din cupru argintată. Stratul de suprafață ce acoperă sârma are o calitate deosebită și imită foarte bine argintul. Din acest motiv bijuteriile realizate din sârmă argintată care au căpătat o culoare ușor închisă, pot fi curățate cu un material corespunzător. Cu timpul stratul argintat se poate duce, bijuteria obținând aspect de cupru. Acest lucru se întâmplă doar după o îndelungată utilizare a bijuteriilor, în momentul în care se curăță stratul argintat și se ajunge la interiorul de cupru. Sârma argintată se găsește de diferite grosimi și îți permite să o răsucești și să o modelezi după bunul plac. Pentru a complica modelul se pot utiliza în combinație diferite pietre semiprețioase sau cristale din sticlă. Opțiunile sunt nelimitate, trebuie doar să ai imaginație.
FIMO este o pastă pentru modelaj ce se găsește într-o gamă variată de culori. Cu timpul au apărut diferite forme de FIMO: cu sclipici, metalice, translucente, pastel, care imit pietrele prețioase. În general pasta polimer se modelează și se coace la temperatură mică preț de 30 de minute.
Rășina epoxidică se obține prin combinarea a două componente transparente. Amestecul se toarnă în baze speciale sau forme de silicon. Se pot adăuga flori uscate, sclipici, pigmenți și o mulțime de alte elemente. Bijuteriile astfel obținute se lasă la uscat.
Cristalele din sticlă reprezintă o opțiune la care noi apelăm de cele mai multe ori. Sunt deosebite ca și aspect și culoare, nu își schimbă forma în timp, sunt rezistente. Am folosit o mulțime de modele de cristale: rondele, biconice sau în formă de lacrimă, de mici sau mari dimensiuni, mate, transparente sau colorate.
Pietrele semiprețioase, fie că este vorba despre forme prelucrate sau cipsuri de diferite dimensiuni, sunt cele mai deosebite elemente folosite pentru confecționarea bijuteriilor. Noi am optat pentru Agate, Ametist, Cuarț, Hematit, Jad, Jasp, Lapis Lazuli, Malachit, Onix și nu ne limităm doar la acestea. Fiecare piatră are proprietăți diferite.
Elementele metalice reprezintă materiale esențiale, fără de care nu poți completa o bijuterie. Ai nevoie de ace, zale, închizători, capacele și o mulțime de alte elemente. Poți opta pentru cele argintii, de bronz, de cupru, aurii sau negre.
La toate aceste materiale se adaugă și o listă diferită de ustensile. Ai nevoie de clești speciali pentru bucle, clești pentru tăiat, clești pentru strâns, foarfeci și lista poate continua. Toate aceste ustensile îți ușurează munca și îți permit să lucrezi cu materialele în cele mai bune condiții.
Pentru ca o bijuterie să ia naștere ai nevoie de numeroase materiale și ustensile. Acestea toate te ajută să realizezi aproape orice bijuterie lucrată manual care îți trece prin cap. Cu cât investești în materiale și ustensile de mai bună calitate, cu atât și bijuteriile tale vor fi mai apreciate.